În vremuri de răceală

        Ăsta e articolul meu de două noapteaaaa (e uşor cântată propoziția asta căci îmi fredonează în cap un refren: "mesajul meu de patru dimineațaaaaa") când eu mă sucesc de pe-o parte pe alta deja de vreo trei ceasuri bune.
        Se dă următoarea rețetă (pentru insomnie, evident): un bebeluș răcit de patru zile, un toddler răcit de două zile, un tati cu dureri de gât de-o zi, două și o mami cu dureri de gât de-o zi, nas înfundat and co. Cred că sunt pe drumul cel bun spre nebunie temporară.
        Cel mai greu lucru din univers (de când am DOI copii) mi se pare să fie amândoi bolnavi, în același timp. În capul meu e tot timpul asta #=/!=/;:)_$#=)=#//! În traducere liberă, băga-mi-aş picioarele, nu mă pot multiplica! Da! Asta e problema! Nu pot să am grijă de ei în egală măsură și stau cu inima cât un purice când sunt cu unul dintre ei și îl aud pe celălalt că plânge și eu nu mă pot duce la el. Numai Dumnezeu știe, cum stau eu în expectativă, dacă să încerc să mă sustrag de lângă cel cu care stau ca să mă duc la celălalt, deși el e cu tati și tati se descurcă și el și știe ce să facă. Totuși, nu sunt eu acolo să triplu verific dacă e totul în regulă. Și asta, prieteni, e tortură! Nu mai contează că și eu sunt lovită de tren și de abia mă târâi, ideal ar fi să am niște clone care să raporteze la creierul central rapoarte detaliate despre cum stă treaba pe dincolo.
        Oricum, în vremuri de răceală, creierul meu are doar două "poziții": alert sau hiper alert. Nici nu-s sigură că dorm pe bune când sunt ambii copii bolnavi. Uneori cred că are scurt circuit mintea mea de la zile și nopți de mârâială, plânsete, durere și atât de mulți muci. Imaginați-vă că am nevoie de foaie de tratament cum au asistentele și doctorii la spital, ca să fiu sigură că am tratat pe toată lumea cu toate siropurile și pufurile aferente.
        Chiar am început să urmăresc cu frenezie desenele de pe Nick Jr. (pe alea de pe Disney prea le știu pe de rost), sunt fanul numărul doi al lui Blaze, Patrick fiind numărul unu, evident.
        Acum, serios vorbind, atât de serios cât poate fi creierul meu zilele astea, e greu să fii mamă de doi în vremuri de răceală.
        Sănătate că-i mai bună decât toate!