Am citit zilele trecute un text care spunea aşa: "iubește-ți copiii suficient de mult încât să elimini toxinele din viața ta, în aşa fel încât să nu otrăveşti sufletele lor fragile".
Probabil mulți dintre voi mă veți judeca după acest articol, dar scrisul vindecă doar dacă este pe bune. Dacă scrii ceea ce ar vrea alții să audă despre tine, nu te ajută cu nimic. So, here it goes...Ocazional (în ultima vreme, mai des), simt că mă transform într-o persoană pe care nu o cunosc, nu știu de unde apare și mai ales de ce. Am pus pe seama oboselii, hormonilor, alăptării, etc. şi această persoană nu mai are răbdare, se înfurie, își iese din minți, urlă și cel mai grav, rănește. Am doi copii mici, solicitanți pe care îi iubesc și de care am grijă, dar câteodată dau greș. Mai ales în raport cu Patrick. Îmi este extrem de greu să îmi păstrez calmul și țip la el, îl reped, nu mai sunt capabilă să îi explic ce e bine și ce nu.
Acum două seri, am avut treabă până mai târziu în oraș și deși știam ce mă așteaptă pentru că le-am modificat programul, am pus mai presus alte lucruri și am ajuns acasă foarte târziu. Bineînțeles că Dominic a adormit în mașină. Când am ajuns acasă am încercat să îi culc. Lui Patrick îi era somn, dar nu putea dormi de răul lui Dominic. Deja simțeam cum încep să mă enervez și am trecut prin toate stările. Am și plâns de nervi, de frustrare. Într-un final, am cedat și nu am mai încercat să îi adorm. Simțeam cum mustesc de furie pe mine însămi și că o să explodez din secundă în secundă, iar Patrick a apăsat butonul declanşator: l-a mușcat pe Dominic de deget. Inițial, m-am dus la Dominic să îl iau să îl liniștesc, dar plânsul lui îmi întindea nervii și mai tare. Acum eram furioasă pe Patrick și am izbucnit pur și simplu. Am țipat la el și l-am zguduit. Nu mai gândeam. Nu simțeam decât furie până i-am văzut privirea îngrozită care nu m-a oprit pe moment, dar în câteva clipe m-am trezit din orbirea aceea. Am căzut în genunchi și am plâns și mi-am cerut iertare în continuu. Ce mamă care își iubește copiii face așa ceva? Copilul meu s-a temut de mine. Nu pot să-mi șterg din minte privirea lui îngrozită.
Mă consumă psihic foarte mult să țip la el. Nu mai știu cum să abordez situațiile astea în care îl împinge, îl mușcă, îl trage și îl chinuie pe Dominic. I-am explicat frumos, încet, calm, am țipat, l-am pedepsit trimițându-l în camera lui. Nimic nu ajunge la el. Nici măcar episodul de acum două seri, când a împietrit, nu a schimbat nimic. Mă simt ca un agresor când țip. Mă macină fiecare ieșire nervoasă. Nu-mi găsesc un obiect/o frază/o reacție care să mă oprească înainte de a țipa. Nu vreau să se teamă copilul meu de mine. Îl iubesc, dar nu înțeleg de ce nu-l iubesc suficient ca să mă controlez.
Şi din cauza stărilor în care intru ca urmare a ceea ce face sau nu face el, nu mai am răbdare nici cu Dominic. Câteodată nu îl mai pot consola și îl mai las să plângă. Pur și simplu nu am energie să fac ceva, nu găsesc nici o metodă să îi ofer alinare. Sunt zile în care Dominic plânge de frustrare că nu poate merge încă și urlă pur și simplu fără a putea fi consolat. Și e dincolo de obositor. Îți sfredeleşte creierul plânsul și mârâiala continuă. Și sunt doi. Nu pot să-l pun pe jos pentru că imediat îl abordează Patrick și tot așa. Și în tot acest timp, eu simt constant că dau greș. Că-s cea mai proastă mamă a tuturor timpurilor și că copiii mei mă vor urî în curând.
Dacă are cineva sfaturi practice, le accept cu drag pentru că eu sunt stoarsă de energie, idei despre cum să gestionez perioada asta. Perioadă care știu că veți spune că trece, dar eu trăiesc acum. Nu în viitor. Nervii mei sunt întinși la maxim acum, calitățile mele de mamă sunt puse la încercare astăzi. Și viitorul depinde de ceea ce fac eu azi.
Deci, cum mă curăț de toxine?
Buna, am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare. Multa vreme mi-am crescut copiii singura, fiind divortata. In primul rand mi-am reclasificat prioritatile; nu mai era o prioritate in a face curat, a strange jucarii, hainute, a calca si a pune totul in ordine. Am ajuns la concluzia ca pot trai si cu jucariile imprastiate si e ok daca mai sunt si haine necalcate. Am incercat sa le gasesc activitati: plastelina, construit, pictat etc. Stateam cu ei pe covor si ne jucam impreuna, cand faceam mancare ii luam cu mine in bucatarie si ii lasam sa ma ajute: le dadeam cate un morcov, cel mic il rodea, cel mare incerca sa-l toace cu un cutit de jucarie etc.La un moment dat le-am dat cate o cratita si o lingura de lemn si i-am lasat sa faca orchestra (intr-adevar creierii mei erau varza dar am inceput sa gasesc partea amuzanta si eu am invatat sa fac versuri pe melodiile lor) Seara, la culcare, i-am invatat sa ascultam o poveste sau sa le pun muzica de adormit bebelusii sau pur si simplu le cantam eu.
RăspundețiȘtergereSper sa te ajute cele spuse mai sus si sa fi sigura ca nu esti singura care trece prin aceste stari:)
Alexandra, eu am un singur copil și tot trec prin situațiile descrise de tine! Matei are 1 an și 5 luni aproape și nu dorm tot de atâta timp, la propriu vorbesc! Nu am nici măcar o noapte dormita! O singură dată a dormit 6 ore legate și atunci cu ajutorul unor picături date de medic dar care apoi nu au mai avut nici un efect. Menționez că a plâns și plânge foarte mult, din orice și din nimic. Încă îl alăptez și, deși vreau și îmi doresc să îl înțărc, nu reușesc pentru că nu mai suport să-l aud plângând! Fiecare noapte este ca o bătălie în care el se trezește de mii de ori, se ridică în fund și plânge iar eu îl trag lângă mine să îl pun la sân ca să se liniștească și să mai doarmă o jumătate de oră sau o oră până la următoarea trezire. Este foarte frustrant, mă sleieste de puteri, nu mai știu pe ce să dau vina pentru aceste episoade care se petrec în fiecare noapte! Cum să fiu calmă și răbdătoare în timpul zilei când eu sunt veșnic obosită, nedormita de atâta timp? Ca și tine, după ce încerc să îi explic de ce nu e bine să pună mâna la priză sau să deschidă sertarele de la dulapuri pentru că s-ar putea răni, bineînțeles că Matei face contrariul! Oricât aș strânge din dinți pentru a nu-mi pierde calmul, rezultatul este până la urmă același: eu țip la el, îi mai dau și peste mână ca să subliniez unde a greșit, el începe să plângă foarte tare ( are obiceiul de a amplifica plânsul până ajunge să urle din toți plămânii) iar mie îmi vine să îmi dau pumni pentru felul în care mă comport cu el. Remușcări peste remușcări, încep să cred că sunt o mama îngrozitoare, că nu am răbdare, că nu îl merit, plâng și îmi cer iertare de la Matei și de la Dumnezeu și etc. etc. Mă simt depășită de situație uneori, că vreau să plec undeva departe și să nu mă întrebe nimeni despre nimic! Dar cred că pățesc asta tocmai pentru că îl iubesc, pentru că vreau să-l ocrotesc, pentru că nu vreau să o dau in bară. ...
RăspundețiȘtergereFata, toate mamele trec prin "Crize" din astea . Trec eu cu unul dar , tu cu doi... Nu te invinovati ! Copiii nu o vor face! Trebuie sa vezi realitatea si aceea este ca esti o mama buna! Pune in Balanta "iesirile toxice normale pe fond de stres si oboseala " VS tot ceea Ce faci pentru Ei cu dragoste de mama ! Ai nevoie de ajutor cu copiii Alexandra, ai nevoie de o mica pauza de Relaxare si vei fi bine!
RăspundețiȘtergereOare nu există un fel de rehab pentru mamele care se află în etapa asta? :))))
RăspundețiȘtergereOare nu există un fel de rehab pentru mamele care se află în etapa asta? :))))
RăspundețiȘtergereAlexandra, nu stiu cum e cu 2 mici, dar nici cu unul mare cu ifose si unul mic nu e usor. Si eu tip, dar ma ajuta pauzele. Le dau ceva 5 minute de facut si ma duc sa fumez in bucatarie. Da, nu e sanatos ce recomand, dar face bine la psihic. Asa am trecut prin perioadele critice. Plus ca imi repet des ca o sa mi fie dor de ei la varsta asta
RăspundețiȘtergereEu m-am lăsat de fumat. :)))
RăspundețiȘtergereTe inteleg si te cred!!!Offf,si eu sunt asemenea tie,dar eu am 3!!!Pe langa faptul ca fac mofturi la haine,la mancare,nici nu asculta ceea ce le invat si explic si se cearta,o necajeste mijlocia pe cea mica luandu-i jucariile si imi provoaca o stare de nervi de nici eu nu ma mai suport!Si tip,si tip si degeaba!A doua zi o luam de la capat!
RăspundețiȘtergereProbabil ca va trece,dar cand???