Nume de cod: tataia de la Suceava. Deși eu nu am mai avut doi de tataie de pe la șase ani, tu ai fost mereu tataia de la Suceava. De fapt, erai tataia lui Silviu și al Andrei, căci pe ei i-ai crescut împreună cu mamaia. Eu eram vizitator de vacanță și atunci veneam relativ forțat pentru că eu vream la Ghergheşti, la mamaia mea.
Acum, așteptând deznodământul, îmi aduc aminte de tine, de bunicul din poveste. Erai mereu zâmbitor. Mergeai agale, în ritmul tău propriu. Ne făceai toate poftele. O necăjeai pe mamaia. Ne căutai în coarne. Ne spuneai povești adevărate. Ne dădeai în scrânciob. Aveai mâinile aspre, muncite. Te bărbiereai cu unelte clasice (pămătuf <3). Mergeai cu mâinile la spate. Spuneai glume. Ne țineai în brațe. Erai complice la năzbâtiile noastre. Ne plimbai cu sania. Și câte și mai câte.
Îmi pare rău că te duci, dar și copiii din ceruri au nevoie de un bunic de poveste care să le spună despre cel de-al doilea război mondial, cum ziceau rușii "caput țâhanca".
Of, tataie, câte lucruri mărunte îmi aduc aminte și prin ele de tine. Bostani ciopliți, porumb fiert/copt, prune deshidratate, zmeură, foc de tabără, lapte ras, cireşe boambe, fragi cu smântână (tot nu-mi plac; nici căpşunile cu smântână), căpițe de fân, prăşit de porumb, foc în sobă.
Sunt fericită totuși că te-am făcut străbunic, că mi-ai cunoscut băieții și ei pe tine chiar dacă nu te vor ține minte așa cum te ținem minte noi.
Du-te linistit, tataie. Avem noi grijă pe pământ. Tu ai grijă din ceruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu