Joi treişpe, vineri paişpe

        Superstiția zice marți treișpe sau vineri treișpe. La mine a fost treișpe, paișpe, ziua săptămânii fiind chiar irelevantă. Totuși, m-am întrebat joi dacă nu cumva e marți.
        Joi, treișpe
        Așadar, ziua de joi a început la ora șapte. Nimic neobișnuit având în vedere că Dominic este un bebeluș matinal (nu știu exact cui o semăna, dar, mă rog, m-am resemnat), dar... s-a trezit și Patrick tot atunci. Într-o glorioasă zi în care tatăl lor pleca la serviciu. Pentru 12 ore!!!!!!
        Am respirat adânc sperând să fie o zi acceptabilă. Chiar îmi propusesem să nu țip înainte de ora zece și alte idei din astea utopice. Eh, măcar am încercat. Patrick era morocănos, Dominic la fel. Nu mai dorea să țină ghetele în picioare, Patrick nu-l lăsa în pace. Uzuale. Zic să-mi fac o ciocolată caldă. Stai! N-am! Nu mai beau ciocolată caldă. Nu-i nimic. Nu mai beau de vreo patru zile pentru că uit constant să-mi cumpăr. Deși, merg zilnic la Mega.
        Undeva între nouă și zece, mă sună Cristina să o recuperez de la Prisma. No problem. O sun pe Mariana să văd dacă vine să stea cu băieții. Ghinion. Plecase în Bucureşti. Ok... nici asta nu e problemă mare. Îi iau cu mine. Ies să montez scaunele de mașină. Îl iau pe-al lui Dominic, bag centurile, îmi dădea cu virgulă. Mai încerc. În viața mea nu am avut așa lapsus cu instrucțiunile în față. Cedez nervilor și îl iau pe al lui Patrick. Succes! L-am instalat! Revin la al lui Dominic sperând că mi s-au reconectat neuronii. Pauză! Îl sun pe Andrei. După ce țip exasperată pe tema cârligelor negre pe care eu nu le vedeam, îmi dau seama și reușesc cu succes să montez și al doilea scaun. Îl pun pe Dominic în mașină și mă duc după Patrick. Spre disperarea mea, avea nevoie de o schimbare de scutec, if you know what I mean. Într-un final, am ajuns în mașină și am plecat.
        Am recuperat-o pe Cristina, am ajuns acasă, Dominic adormise. L-am lăsat în mașină să doarmă și am zis să profit să-mi beau ciocolata caldă (mi-a cumpărat Cristina în cele 40 minute petrecute în Mega, așteptându-mă). Şi iată-mă în fața cănii. În sfârșit. Ceasu' rău, pisica neagră mă fac să doresc și ceva biscuiți pe lângă ciocolata aia și s-a dezlănțuit prăpădul: cutia de biscuiți era pe blat, lângă sticla de apă care era lângă un borcan în apropierea cănii mele. Mai continui? Am luat cutia, am atins sticla care a căzut și a luat cu ea borcanul și mâna mea încercând să salveze borcanul, a vărsat ciocolata. Cioburi cu ciocolată caldă, nervi, transpirații. Putea să meargă ceva mai pe dos? Nu... încă. Am strâns ce-am putut, m-a ajutat și Cristina, mi-am făcut altă ciocolată caldă și am băut-o! Evrika!
        Vineri, paișpe
        Ne-am trezit la opt. Toată lumea în toane bune. Am de făcut niște prăjituri. O comandă simplă. Ce poate merge pe dos? Nimic. Eram ca o floricică. Am băut ciocolata caldă și m-am apucat de treabă. Totul mergea strună până la momentul z când am pus ciocolata la topit. Nu se topea și pace. Am înțeles că aia cu lapte era termostabilă și nu s-ar fi topit în veci, dar asta albă ce avea? Meh... am renunțat. Nu mai fac cakepops cu ciocolată albă. După ce am terminat de copt brioşele, zic să dorm un pic cu Dominic (s-a produs minunea să doarmă la prânz) pentru că aveam de aşteptat până venea Vlad cu ciocolata. Hours later... a venit ciocolata! La treabă! Wait... de ce nu se topește nici asta? F#&k! Andrei? Te duci la Mega să-mi iei Milka? Nici asta nu se topește... ce e în neregulă cu ciocolata astăzi? Nu e ca și când nu am mai făcut asta de zeci de ori... am reușit într-un final să îmbrac bomboanele în ciocolată și să termin totul, dar Dumnezeu știe cu câte gânduri și stări ciudate. Bonus, Patrick îmi bătea continuu în geamul ușii de la bucătărie și repeta obsesiv mami. Mă simțeam ca-n filmul ăla cu Jack Nicholson când are el fața aia de nebun prin uşa spartă și zice niște chestii.
        Ce-o fi mâine? Cine știe? Sper să nu fie sâmbătă cinșpe. Să fie doar sâmbătă sau cinșpe, dar fără ceasuri rele, pisici negre și restul superstițiilor.
         Noapte bună!