Dacă altul nu face...

        ... eu de ce să fac?
        Iată cea mai proastă concepție a societății românești și motivul pentru care nu doar că nu evoluăm, ci chiar involuăm.
        Eu vă dau cel puțin cinci motive pentru care eu fac chiar dacă altul nu face:
        1. pentru că îmi pasă dacă altcineva vine după mine și experimentează același disconfort ca mine. De exemplu, ieri am fost la Mega și un loc de parcare era ocupat de cărucioare neduse la 1 m mai încolo, unde le era locul. Le-am lăsat acolo? Nu. Le-am pus la loc. Nu mi-a căzut nimic. Vă asigur.
        2. pentru că nu contează cine investește mai mult efort. Contează rezultatul final. Lucrul bine făcut.
        3. pentru că e important să colaborăm. E normal să tragem fiecare pentru el, dar dacă nu alocăm resurse şi pentru binele comun, nu ajungem nicăieri. Rulează acum la tv o reclamă (nu-mi aduc aminte exact la ce e) a cărui scop e să ne arate că viața "la comun" e mai frumoasă.
        4. pentru că mă simt bine când fac ceva mic, dar pentru altcineva înseamnă enorm.
        5. pentru că recompensele în zâmbete sunt cele mai sincere și satisfăcătoare.
        Și ar mai fi multe... dar toate țin de optica noastră. De cum privim viața și ce așteptăm noi de la ea. Paradisul nu e de căutat. Paradisul e de creat. Cu fiecare "investiție" îți creezi viața. Da, nu toate investițiile rodesc. Mai bine zis, nu așa cum am vrea noi. Dar... dacă nu investim ca să primim? Dacă doar dăm lumii darurile noastre și ne bucurăm de efectele lor?
        Faceți asta o zi, o săptămână, o lună. Cât puteți! Puneți-i pe alții primii. Nu doare, nu pierdeți nimic, nu costă. Dar conteaZă!
        Gândiți-vă la asta!