Un fel de cheesecake cu blat de brioşe ciocolătoase, cremă cheesecake, ciocolată topită și caramel.
Brioşele conțin "miez de ganache înghețat" (125 gr ciocolată cu lapte, 75 gr ciocolată neagră și 240 ml smântână pentru frișcă se pun pe foc până se topește ciocolata, se amestecă bine, se dă la frigider 4 h. După 4 h, se iau lingurițe din amestec și se pun (12 lingurițe) 30 minute la congelator pe o tavă cu hârtie de copt).
Amestecul pentru brioşe:
- 57 gr unt topit
- 50 gr zahăr brun mărunțit
- 25 gr zahăr
- 1 ou mare
- 120 ml lapte
- 2 linguri ulei
- 75 gr ciocolată neagră topită
- 1 linguriță extract vanilie
- 100 gr făină
- 1 linguriță praf de copt
- 1 și 1/2 lingură cacao
- 33 gr ciocolată albă
- 33 gr ciocolată cu lapte
- 33 gr ciocolată neagră.
Se bat ouăle, se adaugă untul, uleiul, laptele și vanilia, apoi ciocolata topită. Se adaugă zahărul, amestecăm, apoi 75 gr făină amestecată cu 1 linguriță praf de copt și cacaoa. Tăiem în bucățele ciocolata, o amestecăm cu cele 25 gr făină rămase și adăugăm în aluat.
Se scot biluțele de ganache din congelator. Punem câte o lingură de aluat în forme, adăugăm biluțele și apoi iar aluat. Se coc 15-20 minute la 180°C.
Se lasă la răcit. Se mărunțesc cu degetele și se presează într-o formă de 14 cm. Dăm la rece.
Crema:
- 200 gr cremă de brânză
- 200 ml smântână pentru frișcă
- 50 gr zahăr pudră
- 50 ml apă rece
- 50 ml lapte fierbinte
- 10 gr gelatină
Hidratăm gelatina în apă rece. După 10 minute o topim în laptele fierbinte. Lăsăm la răcit. Mixăm crema de brânză cu zahărul, adăugăm frișca lichidă, mixăm 3-4 minute. Reducem viteza, adăugăm gelatina cu lapte. Mixăm 1 minut la viteză mare. Turnăm peste blat. Dăm la rece.
Glazura:
Topim 150 gr ciocolată albă cu 25 gr ciocolată cu lapte și 25 gr ciocolată neagră. Turnăm peste cremă. Lăsăm la rece până se întărește ciocolata. Scoatem din formă. Turnăm sos caramel după rețeta de aici.
Ridicăm "placa de ciocolată", o punem pe un fund și o tăiem după imaginație și decorăm feliile de cheesecake.
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu