Să fim recunoscători!

         Mă trezesc adesea stresându-mă pentru lucruri care chiar sunt insignifiante pe lângă problemele reale pe care le au alții. Aud pe toată lumea plângându-se constant de lipsa banilor sau de insuficiența lor. Oamenii se plâng de soare prea puternic, de ploaie, de iarnă, de orice. Se plâng într-una și nu se opresc o secundă să se bucure de ceea ce au deja și de ceea ce îi înconjoară.
         Ne petrecem viața încruntați, supărați, nemulțumiți (majoritatea, există și excepții), gonind nebuni prin viață și facem toate astea degeaba! Absolut degeaba! Am uitat să zâmbim, să ne relaxăm... Nu știm să ne oprim... Și nici măcar nu avem motive serioase să fim atât de nefericiți...
         Nu suntem recunoscători pentru că suntem sănătoși, că ai noștri sunt sănătoși și în viață... Nu... Noi ne plângem constant de câte ceva. Nu e trist? Nu e trist că oamenii cu probleme adevărate (cu copii bolnavi, ei înșiși bolnavi, fără venituri sau acoperiș deasupra capului, fără mâncare) zâmbesc mai mult ca noi? Noi cei care avem de toate? Ei zâmbesc și merg înainte! Caută soluții și nu renunță niciodată! Și noi, binecuvântații cu de toate, ne plângem ca niște scolărițe cărora li s-au rupt ciorăpeii în drum spre școală!
         Mi-e rușine că nu reușesc întotdeauna să mă controlez și să nu mă mai stresez pentru chestii stupide. Mi-e rușine că uneori mă plâng că nu am mai multe lucruri sau nu pot să am un anume lucru. De acum, de câte ori îmi vin idei din astea, o să mă gândesc că undeva în lume, mai aproape sau mai departe de mine, este o mamă care nu are cu ce-și hrăni copiii. Un tată care muncește zi și noapte pentru familia lui. Un copil care umblă desculț și a venit iarna. Un copil care plânge de foame sau este singur. O mamă respinsă de societate pentru că are un copil cu nevoi speciale.
        O să mă gândesc cât de binecuvântată sunt cu așa o familie și așa o viață simplă încât nu am altceva de făcut decât să mă trezesc dimineața zâmbind și mulțumind pentru un copil sănătos, pentru că eu sunt sănătoasă, pentru că pot face mofturi la mâncare și pot alege cu ce să mă îmbrac, pentru că am suficient să dau și altora.
        Nu spun să nu ne dorim mai mult. E firesc să vrei mai mult pentru tine și familia ta, să-ți dorești tot ce e mai bun pentru tine și pentru ei. Asta te stimulează să fii mai ambițios pentru a-ți atinge scopurile. Nu spun să te simți prost pentru că ai mai mult ca alții. Spun doar să fim recunoscători și să împărțim ce avem cu cei mai puțin norocoși. Spun să ne dorim mai mult pentru a împărți mai mult!
        Pur și simplu să fim recunoscători pentru tot ce avem pentru că nu se știe ce aduce ceasul, dar ziua de mâine?