Ușurare

         Am ajuns într-un final la starea aceea în care știu exact ce vreau de la mine și de la oamenii din viața mea și mă simt eliberată.
          Din fire, sunt o ființă sensibilă și idealistă. Nasoală combinație. Asta înseamnă că sunt ușor de rănit, dar de o perseverență care mă șochează și pe mine. Serios! Chiar și atunci când clar nu mai e nici o speranță ca lucrurile să redevină ce au fost, eu tot insist că se poate. Nebunie curată! Până acum câteva zile când s-a produs un declic așa de puternic încât m-a trezit din nebunie.
          Nu poți păstra în viața ta persoane care nu vor să fie acolo și care nu vor să fie importante pentru tine. Da! Oricât ai investi, oricâtă atenție le-ai oferi, dacă ele nu vor atenția ta, nu le poți păstra. Am acceptat în sfârșit și sunt eliberată. Nu mai am nici o greutate pe suflet, nu mă mai doare.
          Scriu despre asta pentru că simt că am învins încăpățânarea mea de a târî după mine persoane care nu vor să vină cu mine, so to speak. E greu să renunți la persoane din viața ta care au un rol important, dar e și mai greu să le vezi cum plutesc în derivă, din ce în ce mai departe de tine. Și e atât de eliberator să accepți că nu mai poți face nimic și să lași viața să-și urmeze cursul.
          Până acum mă gândeam la ce s-a întâmplat, cum s-a ajuns în situația cu pricina, ce am greșit eu, ce pot să fac. Epuizant! Epuizant și din cale afară de frustrant! Nu poți repara o situație dacă doar tu încerci să o faci. Da, da! Nu se poate! Așa că renunță la a-ți mai chinui creierul și sufletul căutând soluții pentru lucruri care nu trebuie reparate! Ai uitat că toate lucrurile se întâmplă cu un scop? Așa și persoanele din viața ta: vin, pleacă sau rămân; te iubesc, te urăsc, te rănesc sau îți fac bine. Este cât se poate de clar. Dacă ies din această descriere și doar plutesc prin universul tău și nu știi unde să îi încadrezi, începe distracția: tu vrei, prin natura ta, să fie buni sau răi. Nu neutri! Ce-i ăla neutru? E starea aia în care nu știi dacă să plângi sau să râzi, dacă ți-e rău sau bine.
          Și e al naibii de enervant când simți că cineva important și bun a devenit neutru. Ce să faci cu persoana respectivă? E neutră acum. Nici nu îți face bine, dar nici rău, nici nu te vrea, nici nu te lasă. O confuzie maximă din care tu încerci să ieși (mai ales dacă beneficiezi de un minunat creier care trebuie să înțeleagă de ce și cum) și așa începe nebunia: cauți soluții, încerci să înțelegi (cea mai „fun” parte, după părerea mea), să rezolvi. Te învinovățești, îl/o învinovățești, te superi, îți trece și multe alte stări contradictorii. Încerci și încerci și tot încerci să repari, să reveniți la momentul zero sau măcar la momentul Z când lucrurile au luat-o razna și într-o zi, după chinul aferent, se întâmplă un lucru, se rostește o vorbă și zbuciumul tău se sfârsește. E ceea ce eu numesc „closure” și e un lucru esențial de care cred că toți avem nevoie ca să trecem peste relații, situații, decepții, etc.
         Din fericire pentru mine am avut parte de closure într-o relație care m-a măcinat în ultimii doi ani și acum nu mai simt nici o durere și îmi aduc aminte de tot ce a fost minunat în relația cu pricina. Am înțeles și acceptat că nu mai merge și că nu e vina mea. Așa e viața. Fiecare om are un destin de urmat și unele destine, deși la un moment dat au părut unite pe vecie, se separă. Le separă viața, întâmplările, atitudinea sau chiar persoanele însele. De ce? Poate celălat știe... poate nu...probabil așa trebuie să fie.
          În concluzie, nu vă agătați de oamenii din viața voastră ca scaiul de pantalonii de lână și deși ați putea fi acuzați că vă vedeți de viață și îi lăsați în urmă, nu-i târâți după voi dacă nu vor să vină. Majoritatea sunt pasageri, dar fiecare are rolul lui. Unii pot avea roluri principale, alții secundare, iar unii fac doar figurație. Așa că bucurați-vă de ceea ce a fost bun și când s-a terminat nu suferiți. Gândiți-vă că a venit momentul altcuiva să joace rolul rămas neinterpretat.