Dar asta nu era posibil. Nu cu doi copiii, nu cu toată lumea cu ochii pe mine. Mi-am pus cafeaua în cana ta și am băut-o doar pentru că mă simțeam mai aproape de tine.
Dragostea adevărată doare, baby. Cine zice că dragostea nu ar trebui să doară, n-a fost despărțit de cel iubit. Dragostea e într-o mie de feluri dulce și amară, dureroasă și vindecătoare, frumoasă și schimonosită, drăguță și sarcastică, în trei injectoare sau în toate.
Zilele astea în care sunt acasă și știu că seara nu o să vii sunt chinuitoare. Cât de dor îți poate fi de cineva? Cam... infinit. Continuu. Cu dureri de inimă, suflet și ființă. Umbli așa șchiop prin timp și spațiu, cu o bucată lipsă. Nu mă simt așa tot timpul. Câteodată amorțesc și cred că m-am adaptat și o să fie (mai) ușor. Dar mă amăgesc singură. E ca și când aș zice că mi-a trecut dragostea. Și asta n-o să-mi treacă niciodată. Unii i-au zis dependență. Dependență unul de celălalt. O fi. Dar nu-mi pasă. Dacă să iubești cu totul pe cineva e dependență, atunci sunt dependentă de tine. Știu să stau fără tine și să fiu fără tine și sigur că mă voi adapta, dar când ești aici de ce să stau fără tine? De ce să nu mă umplu de tine și să nu fiu mereu încărcată cu iubirea și ființa ta? Știu, știu să fiu fără tine, dar nu vreau. Îmi fac prăjiturile, îmi oblojesc prietenele, îmi cultiv pasiunile, îmi fac "datoria" pe toate planurile, dar tot timpul te vreau lângă mine.
Doar tu mă știi inside out și mă iei așa cum sunt. Doar tu știi că sunt o ceapă. Layer by layer, nu te vor ustura ochii și vei vedea că e dulceață dedesubt + o surpriză mereu. Deci, te iubesc și I'm love sick când nu eşti aici. Şi mi-e dor de tine. De tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu