Scroll-uiam azi pe Facebook și dragul de el îmi amintește că, în urmă cu șapte ani (7!!!!!!), am adăugat-o pe Andra pe Facebook. Stau eu și fac matematica și îmi dă de fapt doişpe, treişpe și am realizat că... nu, nu! Nu că-s bătrână (ha, ha, mamaia, Dumnezeu s-o ierte, nu mi-a băgat în vocabular nici bătrână, nici babă), ci că sunt pe Pământ de atâta timp și am cunoscut atâția oameni frumoși, deosebiți, grozavi pe care mereu mi-i amintesc cu drag și nostalgie, cu care mi-ar plăcea să mai stau la o cafea, să-i întreb ce mai fac, sunt fericiți, și-au găsit rostul sau încă nu și câte altele.
În 1992 mi-am cunoscut colegii din generală, în 2001 pe cei din liceu, în 2005, 2006 pe cei din facultate. Cu unii am petrecut puțin timp, dar îi am în minte și unii chiar în suflet. Unii au fost luați prea devreme. Dar mereu când îmi amintesc de ei, zâmbesc. Un zâmbet dulce amărui presărat cu "aș vrea să vă văd, să mai povestim puțin".
Uneori mă întreb dacă am "marcat" și eu pe cineva, dacă e cineva peste inima căruia să fi lăsat urme așa cum au lăsat ei în a mea.
Sunt oameni cărora când le scriu sau îi sun sunt "înghețați" în timp și când vorbim zici că ieri a fost 1997 sau 2005, iar lor vreau să le mulțumesc în mod deosebit.
Le mulțumesc pentru că sunt EI independent de timp. Pentru că timpul îi face mai frumoși și mai deosebiți, dar nu le schimbă esența pentru care i-am îndrăgit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu