duminică, 4 decembrie 2016

De ce fac lucruri pentru ceilalți?

       V-ați întrebat vreodată de ce faceți lucruri pentru alte persoane? De ce gătiți felul de mâncare preferat al soțului sau al prietenei voastre? De ce căutați cadoul dorit de o anume persoană? De ce dați celor ce nu au ceea ce le lipsește?
        Eu m-am întrebat chiar de curând și mi-am dat seama că așa sunt eu. Când cineva are o dorință, îmi doresc să-i fie îndeplinită. Nu pentru că sunt "people pleaser" (persoană care dorește să le facă altora pe plac), ci pentru că mă gândesc cât de bine mă simt eu când îmi sunt îndeplinite dorințele și vreau să se simtă așa și ceilalți. Da, depun eforturi ca să îi fac pe ceilalți fericiți, chiar și pe cei care știu că nu apreciază la nivelul la care aş aprecia eu și poate nici nu înseamnă ceva pentru ei gestul meu.
        Uneori mă întreb dacă merită, așa în general, nu o persoană anume, dar mereu ajung la un singur răspuns: pe mine mă face să mă simt bine gândul că am făcut tot ce am putut ca acelei persoane să i se îndeplinească dorința, așa că merită pentru mine și starea mea de spirit.
        Mi-aş dori să-mi fie tratate la fel dorințele? Da, normal! Cine nu ar vrea să-i fie îndeplinite dorințele? Sunt dezamăgită uneori pentru că nimeni nu pare să facă la fel pentru mine? Da, și asta. Suntem oameni și avem inevitabil aşteptări. Dar asta nu mă oprește să fiu eu și să mă îngrijesc de dorințele lor.
        Într-adevăr, consum energie și resurse și rezervele mele nu-s infinite, dar chiar când simt că e gol rezervorul, cumva primesc o mică parte înapoi și totul se multiplică.
        Cred că iubesc oamenii suficient cât să dau tot ce am pentru ei și mai ales celor care merită și au nevoie. E uneori obositor pentru că efectiv uit de mine și mă concentrez doar pe nevoile și dorințele lor, dar la final, când trag linie, merită.
        E bine pentru suflet să fiu darnică și acum pot să spun că da, să dai e mult mai împlinitor decât să primești. Cel puțin așa e pentru mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu