Azi dimineață mă plimbam cu Patrick prin curtea bunicilor lui și m-am trezit zâmbind tâmp și din adâncul sufletului când mă uitam la el pentru că e uimitor să ai un bărbat în miniatură, care vorbește stricat în urma ta, cu care te întreci sau care-ți zice că are o idee (e noua lui expresie după îndelung folosita "am văzut civa").
Şi cum ne plimbam noi agale și l-am întrebat dacă urcăm mai departe de porci, îmi zice că mergem. În vârful lumii (expresie preluată dintr-un episod din Blaze și mașinile uriașe care desemnează și cea mai înaltă parte a canapelei din sufragerie, situată pe un veșnic morman de rufe, iar acum și un loc din curtea bunicului).
Gândul mi-a fugit la vârful lumii fizic. Recunosc că m-am gândit automat la Everest, dar după un scurt search pe Google la ora asta, am aflat că Mauna Kea este cel mai înalt munte din lume cu 4205 m deasupra nivelului mării.
Dar, ascultându-l pe Patrick cum vorbea cu mine, tot zâmbeam din toată inima și simțeam că voi exploda de fericire. Nici nu găsesc combinațiile potrivite de cuvinte ca să descriu că eu eram în vârful lumii, metaforic vorbind. Nu mi s-a mai întâmplat până acum să fiu atât de conștientă și plină de senzații atât de puternice. Râdeam de nebună, de uimire, de fericire, de minunea de a avea un mini-om care evoluează atât de repede și trăiește totul intens și inocent.
Şi-atunci, acolo, am realizat că vârful lumii e acolo și atunci când inima îți dă pe afară de fericire și împlinire și se revarsă în zâmbete neexplicate, sentimente ce nu pot fi traduse decât în îmbrățișări strânse, pupăceli, săruturi și iubire.
Nu sunt întotdeauna conștientă că mă aflu în vârful lumii, dar și când "mă trezesc" acolo cu zâmbetul tâmp pe față, știu că sunt cea mai norocoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu