Doisprezece ani și mama ta încă plânge zi de zi. Doisprezece ani și încă am în minte zâmbetul tău perfect de alb și ştrengar. Doisprezece ani și nu am avut forța necesară ca să merg la tine acasă să văd durerea părinților tăi. Am fugit pentru că simțeam că e nedrept ca tu să nu mai fii, dar noi, da. Azi am avut emoții de parcă urma să fii acolo. Nu am putut să îi spun mamei tale tot ce aș fi vrut să știe, aşa că i-am scris un bilețel în mașină.
Doisprezece ani și doar o colegă a avut tăria să meargă des la părinții tăi. Doisprezece ani și mama ta are nevoie să-i povestim despre tine pentru că ai stat prea puțin cu ea, cu noi.
Doisprezece ani și undeva pe parcurs o fetiță a primit numele tău frumos și sunt sigură că din acea zi ai devenit îngerul ei păzitor.
Doisprezece ani și nu te-am uitat nici o secundă. Doisprezece ani în care m-am întrebat cum ai fi fost acum. Doisprezece zile de naștere cu o singură lumânare aprinsă în fața unui tablou mut.
Doisprezece ani și ai rămas imortalizată la doar șaptesprezece ani, frumoasă și fericită aşa cum stau mărturie pozele de pe pereți.
Doisprezece ani și ești vie în gând și amintire și vei trăi atâta timp cât vom trăi noi, cei care te-am avut un timp atât de scurt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu