Dragoste de mamă

     
         Nu știu cum e pentru voi maternitatea, dar vă spun că pentru mine e un amestec de senzații, temeri și trăiri dintre cele mai variate.
         Când am aflat că sunt însărcinată, am avut un sentiment pe care nu l-am mai simțit niciodată: eram euforică și înspăimântată în același timp. M-am urcat repede în mașină și am pornit spre casă pentru a-i da vestea cea mare soțului meu. Am avut așa emoții încât nici nu știam cum să îi spun. Amândoi ne doream să rămân însărcinată și să avem un bebe, dar s-a întâmplat neașteptat de repede și uneori nu eram sigură ce vreau să arate testul de sarcină. Dar când am văzut rezultatul pozitiv, am știut exact că asta voiam să arate.
          După ce i-am spus lui și apropiaților, emoțiile și-au mai pierdut din intensitate, însă de câte ori mă gândesc la bebe din burtică am aceleași emoții, dar acum am și temeri. Uneori mă cuprind îndoieli legate de ce fel de mamă voi fi. Voi fi o mamă bună? O să fiu un model pentru copilașul meu? Asta își doresc toate mămicile?
          Alteori mă întreb dacă mă voi descurca și dacă o să știu cum, ce și cât îi trebuie bebelușului. Dacă nu voi putea echilibra toate rolurile pe care le am: mamă, soție, gospodină, iubită? Sunt atâtea întrebări și temeri...
          Tot ce îmi doresc este să fiu o mamă bună și să pot fi femeia de care au nevoie ceilalți. Oare celelalte mămici reușesc singure sau au ajutor? Oare zace atâta forță în noi încât să le facem pe toate sau ține doar de credința că putem fi tot ce ne dorim?
          Oare dragostea pe care o primim de la cei din jur e cea mai importantă sau dragostea de sine ne ajută să fim așa cum ne dorim?