Iarna-n casă e frumoasă

  Serios, chiar iubesc iarna, dar nu-mi place frigul! Îmi place iarna văzută din casă, de sub o păturică pufoasă, cu o ciocolată caldă aromată, un film bun despre dragoste, Crăciun și minuni, cu cine mi-e mai drag să mă țină în brațe.

  Îmi place iarna de la mine din curte unde zăpada e curată și pufoasă, să văd pisicile cum se aleargă prin zăpadă, să mă pierd în imensitatea albă, să visez la reni, Moș Crăciun, sănii și clopoței.

  Îmi place iarna la munte (dar tot din casă cu ceaiul în brațe :P). Mă fură peisajul, mă relaxează, mă umple de liniște și pace.

  Iubesc mirosul proaspăt al iernii din diminețile geroase și sunetul zăpezii înghețate scârțâind sub tălpile mele.

  Simt bucuria Crăciunului în aroma bradului, a portocalelor și mandarinelor, a cozonacului proaspăt scos din cuptor. Îmi place să împodobesc bradul de Crăciun cu beteală, globuri vechi, bomboane și instalații multicolore.

  Îmi plac micii colindători (îmi aduc aminte de mine, când colindam tot satul până seara târziu) cât sunt de dedicați și cu câtă inocență transmit spiritul de altă dată nostalgicilor ca mine.

  Îmi place să aud lemnele cum ard în sobă, să stau pe întuneric și să urmăresc jocul flăcărilor pe pereții din cameră. Îmi aduc aminte de copilărie când mamaia îmi spunea povești la gura sobei și adormeam visând prințese și castele.

  Iubesc iarna! În general, din casă! :P

  Tu de ce iubești iarna și Crăciunul?

  
 
  

Fapta bună

  În urmă cu un an, prin intermediul unei prietene, am ajuns să cunosc niște copii speciali care m-au impresionat până la lacrimi. Niște copii greu încercați de viață care totuși zâmbesc în fiecare zi și și-au păstrat inocența. Sunt copii care au trecut prin experiențe greu de înțeles pentru cineva care a dus o viață normală și prima oară rămâi stupefiat de cât de deschiți sunt către cei care vin să îi viziteze.
  Proprii lor părinți le-au făcut rău, nu i-au prețuit, i-au abandonat deși când îi vezi cât sunt de frumoși și dulci, nu poți să nu te întrebi cum ar putea cineva să abandoneze o așa minunăție de copil.
  Copiii aceștia merită tot ce e mai bun din lume și au nevoie de orice ajutor. Așadar. anul acesta mi-am propus să merg mai des la ei și să le duc orice pot. Ultima oară când am fost la ei, am făcut mere coapte și plăcintă cu mere și a fost incredibil să văd că pentru ei, mâncăruri care pentru noi sunt obișnuite și le putem avea oricând ne dorim, sunt delicatese.
  Este trist să vezi că niște copii cu potențial nu beneficiază de nimic din partea statului. Nici măcar nu sunt protejați de părinții sau rudele care au încercat să-i vândă sau să-i folosească în scopuri la care nici un om cu suflet nu i-ar folosi.
  Am cunoscut niște fetițe pe care le-aș lua acasă să le cresc, sa le ofer ceea ce merită, să stau cu ele să ma joc, să le împletesc codițe, să facem prăjituri, să le citesc povești seara înainte de culcare, să le ofer siguranța că nimeni nu le poate face nici un rău.
  Aș vrea să am așa o putere să șterg tot răul care le-a fost făcut și să le ofer o viață mai bună.
  Momentan, tot ce pot să le ofer este timpul meu, jucării și alimente pentru a putea supraviețui încă o zi.
  Pe 16 decembrie urmează să merg din nou la ei. Abia aștept!
  Oricine dorește să ajute cu hăinuțe, alimente de bază, dulciuri sau bani, mă poate contacta săptămâna aceasta.
  Haideți să pășim cât mai mulți în noul an cu o faptă bună!
 

Nostalgie

      Mie mi-e dor de toate trăsnăile pe care le făceam, mi-e dor de colegii mei și de profesori, de ziua de Sfântul Andrei când aveam șapte sărbătoriți ( da, chiar șapte), de seara dinainte de Halloween, când stăteam să facem clătite și mere umplute până dimineața pentru ora de engleză, de nopțile când învățam pentru concursul de limbi romanice și mâncam dulceață de nuci.
      Mi-e dor de cine eram atunci și mă întristează că puțini am mai rămas la fel și nu ne-am îndepărtat unii de alții, deși distanța fizică a existat.
      Zâmbesc și-acum când îmi amintesc de câte ori a trebuit doamna dirigintă să ne scape de belele pentru că plecam în grup de la școală sau nu învățam la chimie, fizică sau mate (pentru că noi eram filologi ).
      Îmi aduc aminte că la început de clasa a XII-a unul din noi nu a mai pășit în sala de clasă... și nimic nu a mai  fost la fel...
      Îmi aduc aminte de balul de sfârșit de liceu, de emoțiile de după, de zilele de Bac și de cât de grea a fost despărțirea...
      Ție de ce ți-e dor din liceu?


      We are the best and f**k the rest! F2
     
     

Trai frumos

         Mi-am dorit mereu să trăiesc frumos, așa cum am trăit în copilărie, așa cum am văzut la bunicii mei, la părinți, la cei cu care am crescut.
         Și am ajuns, în decursul anilor, să mă întreb ce înseamnă de fapt să trăim frumos? Să avem bogății? Să fim înconjurați de prieteni? Să fim faimoși? Să avem o carieră de succes? Să fim recunoscuți în comunitate?
         Răspunsul este cât se poate de variat. Fiecare om răspunde diferit la întrebarea asta, însă eu știu sigur acum că a trăi frumos, pentru mine, înseamnă să am o familie, să îi am alături pe cei dragi mereu. Ei sunt combustibilul meu.
         Am citit zilele trecute o vorbă care spunea cam așa: dacă vrei să fii fericit, nu te lega de oameni, leagă-te de un scop. Din păcate sau din fericire, eu nu pot funcționa așa. Dacă nu mi-e bine în suflet și la sfârșitul zilei nu mă așteaptă nimeni acasă cu care să-mi împărtășesc reușitele, nimic din ceea ce întreprind nu are nici un rost.
         Să trăiesc frumos înseamnă să le dedic celorlalți rezultatele muncii mele zilnice. Nu banii sunt scopul final, ci satisfacția că am ajutat pe cineva, că am oferit liniște sufletească și protecție unei familii și că știu cu siguranță că le voi putea fi alături când viața va fi grea.
         Viața este frumoasă când te poți bucura de lucruri mărunte, când zâmbești că ai deschis ochii către o nouă zi și îi ai alături pe cei pe care îi iubești, când dăruiești unui străin un crâmpei de speranță.
         Din păcate, la fel ca majoritatea oamenilor, am avut momente în care n-am mai văzut pădurea din cauza copacilor, însă am revenit mereu la origini. De fiecare dată când am avut momente de cumpănă am încercat să mă întorc în timp la momentele în care am fost fericită și lipsită de griji, la copilărie.
         Viața de adult nu e ușoară, mai ales în societatea în care trăim, unde lucrurile esențiale nu mai sunt esențiale, iar superficialul este un mod de viață.
         Am ales să trăiesc diferit. Să nu mă pierd în mulțime.
         Voi prin ce trăiți frumos? Ce vă ține în mișcare în fiecare zi?