Pentru că în ultimele zile am primit veşti cu ochi, m-am gândit să pun cap la cap un mic îndrumar (care mie mi-ar fi fost util) pentru voi, cele care urmează să fiți mămici.
În primul rând, felicitări. Bine ați venit în lumea trăirilor unice.
În al doilea rând, nu-ți bate capul cu ce fel de mamă vei fi şi nici nu-ți seta aşteptări de nici un fel. Eşti, by default, cea mai bună mamă pentru copilul tău.
Ce urmează...? A, da! DORMI! DORMI! ŞI MAI DORMI UN PIC. Sleep as you know it, will never be the same. EVER!
Alege un doctor care să-ți respecte deciziile, care să te asculte, care să fie mereu acolo şi care nu a uitat jurământul lui Hipocrate.
Fii fermă şi clară legat de tot ce îți doreşti când vei naşte. Nu te lăsa intimidată.
E ok să fii confuză după ce naşti. E un amestec de "în sfârşit", "nice to meet you" "ce fac cu tine acum" şi "what was I thinking". Stai să vezi ce gândeşti după ce îl naşti pe al doilea.
Foarte important: fiți o echipă (tu şi cel care ți-a fãcut "asta")! Astfel, îți vei asigura protecția contra celor "care ştiu mai bine pentru că au crescut deja copii". Chiar dacă tu te vei îndoi de tine, el să n-o facă niciodată. Ai nevoie de un groupie. ;)
Ai încredere în tine, copil şi instincte. Nu ai cum să dai greş.
Informează-te. Triază. Asimilează. Cărți de căpătâi: Părinți liniştiți, copii fericiți
Puncte de cotitură 0-3 ani
Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman.
Nu există mame perfecte/etalon. Every mom is a hot mess. Şi tu vei fi "dezastrul" perfect pentru copilul tău.
Orice ai face, vei fi judecată, vei stârni controverse. Hold your ground! Te descurci de minune.
Bucură-te de perioada asta. O să mai fii însărcinată (poate), dar nu e ca prima oară.
Va urma... ghidul (meu) pentru proaspete mămici.
marți, 5 iunie 2018
luni, 4 iunie 2018
Share, like, promote
De ceva timp, mi-a atras atenția un speaker (dacă asta o fi), Jay Shetty. Tipul zice pe bune tot felul de chestii despre viață relații, toate cele. Nu ştiu dacă scopul e să îşi motiveze audiența sau pur şi simplu să-i trezească şi pe alții, dar mi-a rămas în minte un video legat de susținerea celorlalți şi automat m-a condus către prezența sau absența susținerii din partea celor care contează, în ceea ce mă priveşte.
Eu sunt amator. La scris şi la prăjituri. Zic de astea două pentru că sunt cele două aspecte pe care mi-am făcut curaj să le public şi să le promovez.
Revenind la susținere, Jay zicea ceva de genul: orice idee, cât de bună sau mai puțin bună ar avea o cunoştință de a ta, trebuie susținută nu luată în râs. Pentru acea persoană, ideea respectivă este ceva mare, curajos. Mai ales în ziua de azi când totul este disecat, criticat, ridiculizat.
De aici, mi-am dat seama că sunt dezămăgită. Mai ales de cercul restrâns de cunoştințe care nici mãcar nu-mi urmăreşte business-ul. Nu mai zic de promovare sau recomandãri.
Poate nu scriu aşa bine şi prăjiturile mele nu arată ca din revistă, dar dacă nici cei apropiați nu mă susțin şi nu cred în mine, ce aşteptări să am de la restul?
Prieteni, amici, cunoştințe, înainte să râdeți, să desființați inițiativele cuiva apropiat sau să le ignorați, gândiți-vă că poate, într-o zi, vă veți "expune" şi voi. Să n-aveți îndoială că indiferent de indiferența voastră, eu vă voi susține cu share, like şi promote.
P.s.: n-am scris articolul ăsta ca să obțin like sau share. E doar o amărăciune stârnită de un tip care zice pe bune.
Alt p.s.: sunt totuşi curioasă (mai ales la unele persoane) ce anume vă împiedică să dați aripi unui vis, unei idei.
Eu sunt amator. La scris şi la prăjituri. Zic de astea două pentru că sunt cele două aspecte pe care mi-am făcut curaj să le public şi să le promovez.
Revenind la susținere, Jay zicea ceva de genul: orice idee, cât de bună sau mai puțin bună ar avea o cunoştință de a ta, trebuie susținută nu luată în râs. Pentru acea persoană, ideea respectivă este ceva mare, curajos. Mai ales în ziua de azi când totul este disecat, criticat, ridiculizat.
De aici, mi-am dat seama că sunt dezămăgită. Mai ales de cercul restrâns de cunoştințe care nici mãcar nu-mi urmăreşte business-ul. Nu mai zic de promovare sau recomandãri.
Poate nu scriu aşa bine şi prăjiturile mele nu arată ca din revistă, dar dacă nici cei apropiați nu mă susțin şi nu cred în mine, ce aşteptări să am de la restul?
Prieteni, amici, cunoştințe, înainte să râdeți, să desființați inițiativele cuiva apropiat sau să le ignorați, gândiți-vă că poate, într-o zi, vă veți "expune" şi voi. Să n-aveți îndoială că indiferent de indiferența voastră, eu vă voi susține cu share, like şi promote.
P.s.: n-am scris articolul ăsta ca să obțin like sau share. E doar o amărăciune stârnită de un tip care zice pe bune.
Alt p.s.: sunt totuşi curioasă (mai ales la unele persoane) ce anume vă împiedică să dați aripi unui vis, unei idei.
Revenire
Eh... n-am mai scris de mult tare. Nu că n-aş fi avut ce. Când e mai degrabă definitoriu pentru ultimele două luni +.
Din "episoadele anterioare", ştiți că-s love sick şi ca să fie treaba bună, am fost/suntem sick şi fizic. Nu e ca şi când doi copii mici nu-s destul de solicitanți, mai trebuie să fie şi bolnavi, eventual cu spitalizare ca să începi să te întrebi unde-i uşa către Narnia.
Suntem încă bolnavi, dar am revenit pentru că mă sâcâie o reclamă la un workshop: "Cum să îți salvezi viața intimă după apariția copiilor?"
Am tot dat scroll, dar se încăpățânează să apară şi mintea mea nu zice decât WHY?!?
Why 1: de ce viața intimă trebuie salvată?
Why 2: ce anume o pune în pericol?
Why 3: de ce ar şti cineva din afara patului nostru mai bine decât noi ce e de făcut?
Şi acum, evident, punctul meu de vedere: nu ai ce să salvezi dacă viața intimă dinainte de copiii era sănătoasă. Copilul nu poate strica ceva solid, funcțional, sănătos. Copil "te strică" un pic fizic, dar îți revii. Vă garantez eu (been there, done that; twice). Se poate spune că viața intimă e pe hold o vreme până la adaptare, dar, repet: nu e vorba de nici o salvare. Dacă vrei să faci sex, faci. Punct.
Singurul pericol pentru viața intimă post copii e o viață intimă şubredă anterior. That's it. Şi există două, de fapt trei rezultate posibile: zero viață intimă post copii, o viață intimă minimă sau viață intimă împlinită. Nu zic de la mine. Zic din ce aud în jur.
Iar pentru punctul trei... răspunsul este simplu: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Conceptele generale depre viața intimă şi tehnicile de "salvare" par să fie universale. Cam ca, cărțile de parenting. Numai că relațiile, ca şi copiii, sunt unice. Aşa că, putem plăti pe alții să ne spună teoria, dar după ce se stinge lumina, "oamenii fac oameni noi" şi atunci, nu stă nimeni să îți dea indicații. Voi doi ştiți cum să vă "salvați" viața intimă.
De acord că viața intimă se schimbă după copiii, dar serios că n-a încercat nimeni s-o omoare şi nu e nevoie de resuscitare, ci doar răbdare şi readaptare.
Din "episoadele anterioare", ştiți că-s love sick şi ca să fie treaba bună, am fost/suntem sick şi fizic. Nu e ca şi când doi copii mici nu-s destul de solicitanți, mai trebuie să fie şi bolnavi, eventual cu spitalizare ca să începi să te întrebi unde-i uşa către Narnia.
Suntem încă bolnavi, dar am revenit pentru că mă sâcâie o reclamă la un workshop: "Cum să îți salvezi viața intimă după apariția copiilor?"
Am tot dat scroll, dar se încăpățânează să apară şi mintea mea nu zice decât WHY?!?
Why 1: de ce viața intimă trebuie salvată?
Why 2: ce anume o pune în pericol?
Why 3: de ce ar şti cineva din afara patului nostru mai bine decât noi ce e de făcut?
Şi acum, evident, punctul meu de vedere: nu ai ce să salvezi dacă viața intimă dinainte de copiii era sănătoasă. Copilul nu poate strica ceva solid, funcțional, sănătos. Copil "te strică" un pic fizic, dar îți revii. Vă garantez eu (been there, done that; twice). Se poate spune că viața intimă e pe hold o vreme până la adaptare, dar, repet: nu e vorba de nici o salvare. Dacă vrei să faci sex, faci. Punct.
Singurul pericol pentru viața intimă post copii e o viață intimă şubredă anterior. That's it. Şi există două, de fapt trei rezultate posibile: zero viață intimă post copii, o viață intimă minimă sau viață intimă împlinită. Nu zic de la mine. Zic din ce aud în jur.
Iar pentru punctul trei... răspunsul este simplu: teoria ca teoria, dar practica ne omoară. Conceptele generale depre viața intimă şi tehnicile de "salvare" par să fie universale. Cam ca, cărțile de parenting. Numai că relațiile, ca şi copiii, sunt unice. Aşa că, putem plăti pe alții să ne spună teoria, dar după ce se stinge lumina, "oamenii fac oameni noi" şi atunci, nu stă nimeni să îți dea indicații. Voi doi ştiți cum să vă "salvați" viața intimă.
De acord că viața intimă se schimbă după copiii, dar serios că n-a încercat nimeni s-o omoare şi nu e nevoie de resuscitare, ci doar răbdare şi readaptare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)