Este Săptămâna Internațională a Alăptării și, inspirată de Cristina de la Zece lucruri și al ei articol despre alăptare, am zis că nu strică să-mi amintesc cum a început aventura mea cu alăptatul.
22 mai 2014. A venit pe lume Patrilică. [Trebuie să vă spun din capul locului că de când am decis să devin mamă mi-am propus și dorit mai mult decât orice să nasc natural și să alăptez. Am citit despre ambele tot ce am găsit, am vorbit cu prietene care deja aveau copii și eram pregătită (cât se poate de pregătită pentru ceva ce nu mai trăisem niciodată).] Am născut natural, cu epidurală, dureros, dar rapid, laptele era pe drum. Mi l-au adus pe Patrick în salon și acum era acum. L-am pus la sân și... mai nimic. Am încercat să aplic tehnicile de pus la sân și tot ce știam, dar puștiul era cam leneş, lua sânul, îl lăsa și tot așa. Eram, evident, dezamăgită. De mine. Ceva nu fac bine, mameloanele mele-s nasoale, n-o să pot să alăptez, etc, etc. Dar nu m-am lăsat. Mi-au adus mameloane de silicon, am insistat. Ba sugea, ba nu sugea. Eșuam. Am plecat acasă, totuși, încrezătoare că voi reuși. Evident că am luat și lapte praf să fie, biberoane și tot tacâmul. Alăptam, dar și completam. După o săptămână, prețiosul nostru luase doar ZECE grame și stimabila doamnă doctor a decis că arăt cam obosită și să încep să mă mulg și să-i dau copilului la program să mănânce și din biberon special (a se citi SCUMP și musai cumpărat de la farmacia spitalului), ş.a.m.d. Am încercat! Zău! Am rezistat... o zi. Uram pompa și cine a zis că cea mai bună pompă e copilul, ARE DREPTATE! Am lăsat pompa, biberoanele, completarea și am pus copilul la sân (cu mamelon de silicon, ce-i drept) și din ziua 9 de viață a copilului, l-am alăptat exclusiv până la 6 luni și peste diversificare până pe la vreun an şi trei luni (l-am înțărcat pentru că mi-a scăzut lactația brusc și drastic grație celei de-a doua sarcini). Astfel, am alăptat cu succes și mamelon de silicon până la momentul înțărcării.
30 decembrie 2015. S-a născut Dominic. 100% natural. N-a vrut să mai stea cât să fac și eu o epidurală. Pe la 3 fără ceva, mi l-a adus asistenta și mi l-a pus la sân. Nu vă spun cum s-a atașat ca o ventuză de mamelonul meu, în continuare neformat, cum a supt cu putere și poftă (și o face în continuare - 1 an şi 7 luni - ), complet diferit de fratele lui. Am știut atunci că nici la Patrick nu am greșit cu nimic. Totul ține de el, de copil. Ambii au știut ce aveau de făcut, dar fiecare a avut ritmul și stilul propriu.
Este alăptarea o provocare? Da.
Este grea uneori? Da.
Îmi vine să înțarc după atâta timp? Da, însă n-o fac. Dominic are o relație deosebită cu "tiți" și pur și simplu nu pot încă să-i iau acest dar. Privirea lui când suge, cum o caută când suferă și imediat se alină și oftează eliberat când se așază la sân... astea sunt adevăratele "recompense" pentru care continui.
Alăptarea nu înseamnă doar hrană. Alăptarea e iubire, siguranță, intimitate, confort. Alăptarea este baza viitoarei relații cu copilul. Alăptarea este... forma cea mai complexă de comunicare cu copilul și cea mai profundă. Prin alăptare nu-i ofer doar hrană, ci îl și asigur de prezența mea permanentă în viața lui.
Așa că... alăptați! Mult, des, la cerere, pentru foame sau alinare. Dați-le copiilor voștri ce aveți mai bun fizic și psihic: pe "tiți". Vor suge de foame și de sete, de supărare sau de alint, o vor mângâia din dragoste și vă vor privi în ochi în timp ce se hrănesc din voi.
