Mă "plimbam" azi prin newsfeed-ul Facebook-ului și am dat peste un clip cu o mămică cu patru copii care este fitness guru, arată de-ți vine să plângi când te întâlnești cu oglinda (și tu ai doar unul sau doi copii) și care face zilnic exerciții implicând și copiii. Just great! Mai dau play o dată la clip și mă întreb: ce e în neregulă cu mine? De ce nu sunt și eu mama perfectă? De ce nu simt că am și eu timp și tonus să țopăi toată ziua cu cei doi copii ai mei, să arăt ca Pamela Anderson în Baywatch? Întrebări retorice, deocamdată. Când aflu răspunsul, vă spun și vouă.
Mai scroll-uiesc de două ori și dau peste un articol al Prințesei urbane care gătește cinci (!!!!!!!) feluri de mâncare zilnic pentru cei doi copiii ai ei (mulțumesc lui Dumnezeu că unul e alăptat exclusiv, altfel... am mânca Hip la borcan toți patru)! What? Eu de-abia gătesc la două zile și de cele mai multe ori îmi ia toată ziua! Și iar mă întreb: cum pot altele şi eu nu? Vrăjitorie, nu glumă!
Și așa, în fiecare zi, mă pun la îndoială ca mamă. Și dacă mai am și o zi dificilă cu tantrumuri și colici, la sfârșitul zilei simt că am dat greș pentru că am țipat la cel "mare", pentru că la al doilea copil alăptatul mi se pare frumos, dar chinuitor, pentru că... pentru că...
Dar articolul ăsta nu este despre cum nu sunt eu o mamă bună (pentru că atunci când îmi trec frustrările zilelor proaste, îmi dau seama că nu-s o mamă aşa naşpa), ci despre standardele false pe care ni le impunem singure după modelul mamelor perfecte din online și presiunea pe care ne-o aplicăm singure.
Ce citim în cărți de parenting, pe net și ce auzim de la alte mame, este teorie aplicată individual care poate sau nu poate să dea roade. În ziua de azi, toate ne dorim să ne creștem copiii în stilul attachement parenting, să-i purtăm, să le gătim zilnic cinci feluri de mâncare bio, să... să... să... Si când nu reușim să ne încadrăm în standarde ne supărăm pe noi și ne declarăm mame jalnice sau incapabile de a face ce e mai bine pentru copiii noștri. Ne simțim vinovate dacă avem nevoie de o pauză sau de ajutor.
Iar realitatea este alta! Fiecare mamă este perfectă pentru copilul ei și face ce știe și poate ea mai bine pentru copilul ei. Da, da, știu! Teoria asta e și realitatea la fel! Dar e greu să fim indulgente cu noi înșine în nebunia asta a parenting-ului ideal, a mamei perfecte care e 100 într-una! Dar serios că ziua are 24 h pentru toată lumea și ce citim în online este doar partea frumoasă a unei zile!
De ce ar posta cineva ce rău i-a mers azi? Cum s-a închis 5 minute în baie ca să nu strângă de gât copilul care urlă (aparent) degeaba, dar din cauza strigătelor lui nu mai auzi vocea parenting-ului care îți zice să-l iei în brațe și să îi spui că îl înțelegi? Cum nu a reuşit să facă felul nşpe și i-a dat copilului biscuiți din comerț în loc de biscuiți proaspăt scoși din cuptor și câte și mai câte.
Știți cum scrie la carte să nu ne comparăm copiii cu alți copii pentru că le facem rău? Oare de ce ne comparăm noi cu alte mame și nici măcar cu mame "normale"? Nuuuu! Ne alegem vârfurile! Ca să fie treaba, treabă. Să fim sigure că intrăm în depresie când casa arată ca după război, când le dăm copiilor mâncare de la borcănel sau când urlăm la ei pentru că bagă degetele în priză.
Aș vrea să nu mai fac asta! Aș vrea să nu mai am pornirea de a fi o altfel de mamă decât cea care sunt și mai ales aș vrea să nu mai încerc să fiu ca mama altor copii pentru că fiecare copil este unic și așa sunt și mamele. Numai că noi nu înțelegem că fiecare mamă-i cu copilul ei.
